Accident feroviar soldat cu 2 persoane decedate
Sâmbătă, 8 aprilie a.c., în jurul orei 14, un apel la 112 anunța un grav accident feroviar produs pe raza localității Merișor.
În cel mai scurt timp, s-au deplasat la locul indicat două echipaje de descarcerare și un echipaj de stingere de la Detașamentele Deva și Petroșani precum și 2 echipaje de prim ajutor ale Gărzii de intervenție Baru și ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La scurt timp după producerea evenimentului prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely, a activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției format din reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Poliția Transporturi Feroviare și Regulatorului Circulație Feroviară Deva.
Echipele de intervenție au constatat că un tren de marfă, ce transporta reziduuri metalice, alcătuit din 16 vagoane a deraiat. Mai mult, locomotiva și alte 3 vagoane erau prăbușite într-o prăpastie cu o adâncime de aproximativ 10 metri.
Accesul până la locomotivă a fost unul deosebit de dificil, din cauza reliefului, pompierii și medicii parcurgând câteva sute de metri pe jos cu echipamentele de descarcerare și de acordare a ajutorului medical. Din nefericire, mecanicul trenului, în vârstă de 66 de ani și ajutorul acestuia, în vârstă de 51 de ani, nu au supraviețuit
Pătrunderea echipelor de salvare în locomotivă s-a putut realiza în siguranță doar după ce linia de înaltă tensiune a fost decuplată.
Din cauza trenului deraiat circulația pe ruta Simeria – Petroșani a fost paralizată. Două trenuri ce circula pe tronsonul Simeria – Petroșani au fost anulate, restul fiind redirecționate. În operațiuni au fost implicați 22 de pompieri, 15 polițiști și 6 jandarmi.
O macara de mare tonaj se deplasează în direcția Deva – Merișor pentru a acționa în vederea îndepărtării de pe linia ferată a vagoanelor și locomotivei deraiate.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.