Incendiu la bloc
Sursa Foto: ISU Giurgiu
Joi, 13 decembrie 2018, ora 10:53 - dispeceratul alertează Garda de intervenție Mihăilești pe baza unui apel venit de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București- Ilfov pentru a interveni la un incendiu produs la subsolul unui bloc din localitatea ilfoveană Cornetu.
Imediat, două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul inspectoratului nostru, o autospecială de stingere de la Garda Măgurele (ISU B-IF) și un echipaj SAB-IF au fost mobilizate la fața locului. După sosirea echipajelor s-a constatat că incendiul se manifesta cu flacăra deschisă și degajare masivă de fum, motiv pentru care s-a procedat la evacuarea celor 2 scări de bloc afectate de emisia de fum (locatarii, în număr de circa 30, s-au autoevacuat), pentru a reduce cât mai mult posibil riscul intoxicării cu monoxid de carbon. În timpul incendiului au ars câteva anvelope, electronice, mase plastice și articole textile.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, deși intervenția a fost dificilă din cauza cantității mari de fum degajată ca urmare a arderii cauciucului și maselor plastice, precum și a compartimentării subsolului, care era totodată încuiat și prevăzut cu uși metalice.
În ceea ce privește cauza probabilă a izbucnirii incendiului, este vorba despre scurtcircuit electric.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.