Au reușit să salveze bunuri de aproape 20.000 de lei

Sâmbătă, 23 Martie 2019Teleorman
Foto: ISU Teleorman

Au reusit sa salveze bunuri de aproape 20 000 de lei | imaginea 1 Pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit în dimineața zilei de luni, 18 martie, a.c., pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Socetu.

La sosirea echipajelor, focul se manifesta generalizat, în interiorul locuinței, cât și la nivelul acoperișului, pe o suprafață de cca. 80 mp. Pe timpul intervenției, pompierii au evacuat din incendiu trei butelii, eliminând astfel pericolul producerii unei explozii și rănirii persoanelor din apropiere.

Au ars, ori au fost distruse de flăcări, acoperișul casei de locuit, realizat din astereală din lemn învelită cu plăci de azbociment, pe o suprafață de cca. 80 mp, bucătăria cu mobilierul și elementele de tâmplărie aferente, două holuri, două frigidere, un aragaz, o mașină de spălat, un televizor, o butelie și o anexă pe o suprafață de cca. 60 mp. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 15000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 20000 de lei.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu a reieșit faptul că evenimentul s-a produs de la un scurtcircuit la instalația electrică a unui frigider. Din fericire, la acest eveniment nu au fost înregistrate victime.

Au reusit sa salveze bunuri de aproape 20 000 de lei | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.