Încă un incendiu!

Vineri, 01 Martie 2019Gorj
Foto: ISU Gorj

Inca un incendiu | imaginea 1 Iarna își arată pentru ultima dată colții și avem nevoie de căldură pentru a o învinge. Din păcate, din cauza neglijenței, apar și situațiile de urgență care ne amenință viața și ne mistuie agoniseala.

Marţi, 26 februarie, a.c., pompierii gorjeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă în comuna Arcani, satul Sănătești. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu, pompierii militari constatând că incendiul se manifesta generalizat atât la acoperişul construcției, cât și la interior. S-a intervenit rapid pentru localizarea și lichidarea incendiului, limitând efectele acestuia și posibilitatea de propagare la construcțiile învecinate.

Din fericire, nu au fost victime, nefericitul incident soldându-se doar cu pagube materiale. Cauza probabilă a incendiului o reprezintă un coș de fum defect sau neizolat corespunzător față de materiale combustibile.

Inca un incendiu | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.