Intervenţie pentru asanarea unui element de muniţie, rămas neexplodat

Sâmbătă, 16 Martie 2019Mehedinți
Sursa Foto: ISU Mehedinți

Interventie pentru asanarea unui element de munitie  ramas neexplodat | imaginea 1 Vineri, 8 martie, a.c., echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi a intervenit pentru asanarea unui element de muniţie, rămas neexplodat din timpul conflictelor armate, în localitatea Cozia, comuna Pristol.

Proiectilul de artilerie, cu calibrul de 122 mm, a fost descoperit de către pescari, în seara de 7 martie, dar pentru că muniţia nu poate fi manipulată pe timp de noapte, aceasta a rămas sub supravegherea unui echipaj al Poliţiei de Frontieră.

Dimineaţa, la locul indicat, s-a deplasat echipajul pirotehnic din cadrul ISU „Drobeta”, care a ridicat elementul de muniţie, acesta fiind transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii ulterioare.

Aceasta este prima misiune de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din acest an.

Atragem atenţia cetăţenilor că, în ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor militare pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii. Neutralizarea şi distrugerea lor se execută numai de către specialiştii pirotehnicieni din cadrul ISU, care au pregătirea şi dotarea necesară pentru această misiune extrem de periculoasă. Specialiştii ISU „Drobeta” reamintesc cetăţenilor câteva reguli ce trebuie respectate la găsirea elementelor de muniţie:

  • Nu trebuie atinse, lovite sau mişcate;
  • Nu trebuie ridicate, transportate şi introduse în diferite încăperi sau locuinţe;
  • Nu trebuie comercializate prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
  • Nu se introduc în foc;
  • Nu se încearcă demontarea focoaselor sau a altor elemente componente.

Persoanele care găsesc elemente de muniţie neexplodate au obligaţia de a apela numărul unic 112, de a anunţa primăria din localitate sau cel mai apropiat post de poliţie.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.