54 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale

Marți, 30 Aprilie 2019Botoșani
Sursa Foto: ISU Botoșani

54 de misiuni de protectie a vietii  mediului si valorilor materiale | imaginea 1 În ultimele 24 de ore, în intervalul sâmbătă-duminică, 27-28 aprilie, a.c., pompierii botoșăneni au avut 54 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale.

Astfel, s-a acționat pentru: stingerea a şapte incendii, acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 20 de persoane, descarcerarea unor persoane dintr-un autoturism implicat într-un accident rutier și transportul unor persoane bolnave, supraponderale, din locuințele proprietate, la ambulanță.

În noaptea de Înviere, pompierii botoșăneni au desfășurat misiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, dar și de asigurare a intervenției operative în cazul producerii unor situații de urgență, la biserici și mănăstiri. Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 21 de persoane și protejate de foc bunuri materiale în valoare de cca. 160 000 de lei. Valoarea bunurilor distruse în urma incendiilor a fost estimată la cca. 15.000 de lei. Cauzele care au generat evenimentele cu foc sunt: coș de fum necurăţat de funingine, foc deschis în spații de deschise, acțiune intenționată şi fumat în locuri nepermise.

ISU Botoșani recomandă populației să respecte, în continuare, atât acasă, cât și la locul de muncă, normele generale de prevenire a situațiilor de urgență, pentru a se evita pierderile de vieți omenești și bunuri materiale.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.