Tur de forță al pirotehnicienilor ISU Suceava
Sursa Foto: ISU Suceava
Miercuri, 10 aprilie, a.c., echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a efectuat trei misiuni specifice, în localitățile Ciocănești, Coșna și Dornești. Echipajul a parcurs aproximativ 400 de kilometri, iar timpul acumulat al intervențiilor a fost de aproape 15 ore.
Prima misiune s-a desfășurat pe raza localității Ciocănești, în zona Pasului Mestecăniș, unde pirotehnicienii au asanat un proiectil exploziv, calibrul 85 mm, ce provenea din Primul Război Mondial. Deoarece elementul de muniție prezenta un dispozitiv de inițiere care putea declanșa în orice moment explozia acestuia (în cazul manipulării), militarii au decis să-l distrugă la fața locului. Astfel, în condiții de maximă siguranță, proiectilul a fost distrus, folosindu-se trotil și mijloace de inițiere.
Din Pasul Mestecăniș, un apel pe 112 i-a direcționat pe pompierii pirotehnicieni spre o altă misiune, în localitatea Coșna. Aici, în urma unor lucrări agricole, un gospodar a găsit în grădină un obiect metalic, care avea să fie identificat de către specialiști ca fiind un proiectil exploziv, de calibru 100 mm, provenind tot din Primul Război Mondial. Muniția era echipată complet, în stare de funcționare, și după eliminarea riscurilor a fost preluată pentru a fi depozitată provizoriu.
Ultima misiune de miercuri, a avut loc în localitatea Iaz, comuna Dornești, unde pe un teren viran a fost identificat un proiectil exploziv, calibrul 76 mm, ce provine din Al Doilea Război Mondial. Și acesta era în stare de funcționare și a fost ridicat în vederea depozitării provizorii, iar ulterior a distrugerii într-un poligon autorizat.
Menționăm că de la începutul lunii aprilie (1-10 aprilie), echipa pirotehnică a executat 11 misiuni specifice, în care au asanat un total de 439 de elemente de muniție de diferite tipuri și calibre.
Toate misiunile s-au executat cu profesionalism, în condiții de maximă siguranță, fără să fie puse în pericol vieți omenești sau bunuri materiale.
Pirotehniştii I.S.U. Suceava reamintesc populaţiei principalele măsuri care se aplică la descoperirea unor muniţii rămase neexplodate:
- Se interzice atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte;
- Se interzice lovirea sau mişcarea muniţiilor descoperite în pământ sau la suprafaţă;
- Se interzice introducerea în foc a muniţiilor descoperite;
- Se interzice demontarea focoaselor sau a altor părţi componente şi secţionarea acestora;
- Se interzice jocul cu elementele de muniţie neexplodate;
- Se interzice ridicarea, transportul şi folosirea muniţiilor pentru diferite activităţi sau ca ornamente;
- Cetăţenii care au descoperit sau au cunoştinţă despre existenţa muniţiilor neexplodate trebuie să sune la numărul unic de urgenţă 112.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.