Întotdeauna în sprijinul semenilor!
Sursa Foto: ISU Teleorman
Sâmbătă dimineaţă, 18 mai, a.c., un cetățean din municipiul Alexandria, din neatenție, a ieșit din apartament lăsând cheile în interior, ușa blocându-se automat după el.
Acesta a intrat în panică deoarece știa că pe aragazul pornit lăsase mâncarea la fiert, existând riscul izbucnirii unui incendiu. A cerut de îndată ajutorul vecinilor care au sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, solicitând intervenția pompierilor militari.
Sosiți rapid la fața locului și după analizarea situației, salvatorii au decis să intre cu ajutorul scării culisabile pe una dintre ferestrele deschise ale apartamentului, ce era situat la etajul al doilea, evitând astfel să producă pagube materiale.
Proprietarul, bucuros că ușa de la intrarea în apartament fost deschisă fără a fi deteriorată, le-a mulțumit membrilor echipajului și a promis că pe viitor va manifesta atenție sporită.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.