Respect, Plutonier adjutant șef Berbecaru Ionel!

Sâmbătă, 06 Iulie 2019Arges
Foto: ISU Arges

Respect  Plutonier adjutant sef Berbecaru Ionel | imaginea 1 Prezența de spirit a unui pompier cu experiență a limitat efectele unui incendiu izbucnit la un autoturism. S-a întâmplat miercuri, 3 iulie, a.c., în cartierul Prundu din Pitești. Un autoturism, condus de un bărbat, ce se afla în mers pe bulevardul Petrochimiștilor, a luat foc în dreptul unei biserici.

Imediat, șoferul a tras pe dreapta și incendiul a fost anunțat la 112. Până la sosirea echipajelor specializate, mai mulți martori au sărit să îi dea o mână de ajutor șoferului și au încercat să intervină cu stingătoarele din autoturismele lor.

Din fericire, în zonă s-a aflat și plutonierul adjutant șef Berbecaru Ionel, șef gardă de intervenție la Detașamentul de Pompieri Pitești, care era în timpul liber. Acesta a acționat atât cu stingătorul din autoturismul său, dar, experiența și prezența de spirit l-au făcut să se adapteze condițiilor și să meargă în biserica din apropiere, unde știa că va găsi stingătoare cu o capacitate mai mare pe care să le folosească eficient pentru stingerea incendiului produs de un scurtcircuit electric. A reușit, astfel, să potolească focul, încă din faza incipientă și să limiteze efectele distructive ale acestuia. Au ars numai cablurile electrice și elementele combustibile ale compartimentului motor, fiind salvat restul autoturismului.

Meseria de pompier intră în sânge și devine un stil de viață. Colegii de la ISU Argeş îi adresează mulțumiri colegului lor pentru spiritul civic de care a dat dovadă.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.