Amendă de 500 lei pentru o situaţie de urgenţă inventată

Sâmbătă, 03 August 2019Timis
Sursa Foto: ISU Timis

Amenda de 500 lei pentru o situatie de urgenta inventata | imaginea 1 Joi, 1 august, a.c., în jurul orei 11:40, pompierii militari timişeni au fost anunțați de o doamnă că a ieșit din apartament și i s-a blocat ușa, iar în interior are o oală uitată pe foc, astfel existând pericolul producerii unui incendiu.

La locul intervenției s-a deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și stingere cu 5 subofițeri. După ce pompierii au ajuns la fața locului și au reușit să pătrundă în interiorul locuinței prin geamul lăsat deschis, apartamentul aflându-se la etajul 2, au constatat că nu era nicio oală lăsată pe foc și niciun pericol de incendiu. Proprietara a uitat cheile în locuință și a “inventat” o situație de urgență pentru a putea solicita intervenția pompierilor. Deoarece s-a constatat că este o alarmă falsă, au fost anunțate organele abilitate care au aplicat o amendă de 500 lei.

Cetățenii trebuie să conștientizeze că, în timp ce echipajul a fost ocupat cu o alarmă falsă, solicitarea neprezentând o situație de urgență, se putea produce un accident grav cu persoane încarcerate, sau o altă situație de urgență în care fiecare minut contează, iar timpul de răspuns să fie mai mare.

Pentru că fiecare viață contează, pompierii îi roagă pe cetăţeni să nu abuzeze de serviciile de urgență!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.