Efort conjugat pentru găsirea unui motociclist rătăcit
Sursa Foto: ISU Arad
Salvatorii nu au timp liber, dar împreună sunt mai puternici. Povestea începe în jurul orei 19.00 când colegii din județul Hunedoara au redirecționat cazul pompierilor din judeţul Arad.
Era vorba de un motociclist, rătăcit undeva în județul Arad la limita cu județul Hunedoara, conștient, deshidratat, care nu mai știa unde este și nu putea continua deplasarea. Nu avea semnal la telefon, putea apela doar 112, dar a reușit sa transmită coordonatele GPS de la locul în care se află.
Dispeceratul ISU ARAD, Mr. Deacu Adrian, plt. maj. Bedo Tiberiu, plt. adj.-şef Ungureanu Ionel, pompieri a căror muncă nu se vede, dar se simte, au reuşit în mai puțin de 3 minute să îl localizeze și să transmită locaţia forțelor de la Secţia Bârzava și celor venite în sprijin. În mai puțin de jumătate de oră, trei autospeciale de teren ale Secției de Pompieri Bârzava, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Postul de Poliție Petriș, Salvamont-Salvaspeo și Ocolul Silvic au plecat de la primăria Petriș în căutarea dispărutului.
A fost solicitat din timpul liber și plt. maj. Leric George de la Secţia de Pompieri Bârzava, un salvator dedicat meseriei și iubitor de enduro, care deține o motocicletă de tip ENDURO, era localnic și cunoştea foarte bine zona. După câțiva km parcurși prin pădure, mașinile de teren nu au mai putut înainta. Salvatorii au început înaintarea pe jos.
Dificultatea unor astfel de misiuni, în afară de zona greu accesibilă, constă și în lipsa comunicațiilor. Fără semnal la telefon, fără semnal la stațiile radio, practic intervenția se face “in orb”.
La ora 20.31 s-a primit un apel la 112 de la plt. maj. Leric, care raporta că l-a găsit exact unde i s-a trimis localizarea. Motociclistul era în stare bună, dar deshidratat. I-a adus apă, i-a verificat motorul și l-a coborât la SMURD și la jamdarmi. În 15 minute au şi ajuns la ei.
În jurul orei 21, victima, bărbat 42 de ani, era pe mâna paramedicilor în stare bună.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.