Renunță! Improvizațiile sunt catastrofale!

Vineri, 27 Septembrie 2019Teleorman
Sursa Foto: ISU Teleorman

Renunta  Improvizatiile sunt catastrofale | imaginea 1 În ultimele două zile, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea a două incendii ce se manifestau la locuințele și anexele unor cetățeni din localitățile Stejaru și Buzescu, ambele izbucnite de la instalațiile electrice exploatate necorespunzător, cu improvizații.

Primul eveniment a avut loc la ora 09.25, în localitatea Stejaru, iar pentru stingerea flăcărilor au intervenit imediat pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă. Incendiul a fost stins în limitele găsite, fiind salvate bunuri apreciate la peste 25000 de lei.

Au ars ori au fost distruse de foc mobilierul dintr-un dormitor (o canapea, un șifonier, două uși, aprox. 100 kg de textile, un geam și un televizor) și zugrăveala de pe restul pereților din locuință, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 10000 de lei.

Renunta  Improvizatiile sunt catastrofale | imaginea 2

Al doilea incendiu, observat și anunțat în dimineața zilei de miercuri, 25 septembrie, a.c., la ora 06.33, a cuprins anexele din două gospodării învecinate, din localitatea Buzescu, cu pericol de propagare la locuințele din apropiere.

Pentru localizarea și lichidarea flăcărilor au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Focul a fost stins în limitele găsite, militarii reușind să salveze bunuri apreciate la peste 500000 de lei.

Cele două anexe au fost distruse în totalitate de foc, cu mobilierul din interior și mai multe aparate electrocasnice (două cuproare, două frigidere, două aragaze și o plită), precum și o cantitate însemnată de materiale textile. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 20000 de lei.

La acest eveniment, o femeie a suferit un atac de panică și a fost transportată la Spitalul Județean din Alexandria pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.