Tur de forţă pentru echipa pirotehnică a ISU Suceava

Luni, 14 Octombrie 2019Suceava
Sursa Foto: ISU Suceava

Tur de forta pentru echipa pirotehnica a ISU Suceava | imaginea 1 Echipa pirotehnică a ISU Suceava a avut, din nou, o zi încărcată. După ce joi, 10 octombrie, a.c., pirotehniștii militari au identificat o mină de aruncător, calibrul 140 mm, pe raza comunei Fundu Moldovei, satul Colacu, în fondul forestier ce ține de Ocolul Silvic Pojorâta, vineri, 11 octombrie, din cauza pericolului pe care îl reprezenta la transport elementul de muniție, au decis să-l distrugă în locul găsit.

După ce au luat toate măsurile specifice de siguranță, militarii au distrus mina de aruncător, care provenea din Primul Război Mondial. Tot în ziua de vineri, în urma cercetării în zonă, au mai fost descoperite trei grenade ofensive și una defensivă, și acestea în perfectă stare de funcționare.

După ce și-au încheiat misiunea în localitatea Colacu, pirotehniștii au fost anunțați despre descoperirea unui alt element de muniție, în municipiul Câmpulung Moldovenesc. Ajunși la fața locului, aceștia au identificat un proiectil exploziv calibrul 76 mm, de asemenea, funcțional și periculos.

Atât grenadele, cât și proiectilul exploziv, provin din Primul Război Mondial. Pirotehniștii au ridicat muniția de război și au transportat-o, pentru a fi depozitată în condiții de siguranță până la distrugerea ei într-un poligon autorizat.

Misiunile pirotehniștilor s-au încheiat cu succes, iar aceștia s-au întors sănătoși acasă.

Tur de forta pentru echipa pirotehnica a ISU Suceava | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.