Fiecare viață contează!

Luni, 30 Decembrie 2019Timis
Sursa Foto: Facebook ISU Timis

Fiecare viata conteaza | imaginea 1 Duminică, 29 decembrie, a.c., pompierii din cadrul Stației de Pompieri Buziaș au salvat un câine căzut într-o fântână de aproximativ 5 m. Cățelul Leo are 13 ani și este iubit de către stăpâni. În acea zi însă, a dispărut fără urmă. Într-un final, plânsul lui disperat a fost auzit din fântână, astfel solicitându-se intervenția pompierilor pentru a salva patrupedul.

Accesul în fântână s-a realizat cu o scară, iar salvatorul a fost echipat cu aparatul de respirat cu aducțiune de aer comprimat de tip SADAC. Pompierii au acționat prompt și, în mai puțin de jumătate de oră, Leo a fost predat stăpânilor săi.

Este perioada anului în care toată lumea spune “Haideți să fim mai buni!”, pompierii timişeni însă vă spun “Haideți să fim mai buni în orice zi din an și să ne ajutăm unii pe alții!”.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.