Incendiu pe raza Ocolului Silvic Pojorâta, Suceava
Sursa Foto: Facebook ISU Suceava
Dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunțat, sâmbătă dimineață, 21 decembrie, a.c., despre izbucnirea unui incendiu pe raza Ocolului Silvic Pojorâta. În zona numită Valea Șurii ardeau, pe o suprafață de aproximativ 20 de ari, litieră, doborâturi și resturi lemnoase, cu pericol de propagare la fondul forestier.
Aproximativ o sută de persoane, pompieri militari de la Detașamentele Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți și Vatra Dornei, lucrători ai Ocoalelor Silvice Pojorâta, Vama și Breaza, lucrători de la SVSU Pojorâta, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști și voluntari, au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Deși suprafața afectată nu este una mare, intervenția a fost deosebit de grea și a solicitat la maxim forțele participante, din cauza lipsei apei în zonă, a terenului accidentat și a vântului puternic, dar mai ales din cauza faptului că incendiul se manifesta în profunzime, în litieră, la o adâncime de aproximativ 30 de centimetri.
S-a intervenit încontinuu pe tot parcursul zilei de sâmbătă, incendiul fiind localizat, iar pe timpul nopții au rămas în zonă 5 pompieri militari și 2 lucrători silvici.
În dimineața zilei de duminică, 22 decembrie, forțele au fost suplimentate și s-a lucrat până la lichidarea în totalitate a focarelor nestinse.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de un rest de țigară aruncată nestinsă.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.