Intervenţie la un incendiu de gospodărie
Sursa Foto: Facebook ISU Vrancea
Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă și o ambulanţă SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Popești. Evenimentul a fost anunţat prin apel la numărul unic de urgenţă 112, în jurul orei 01:40. Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au localizat în cel mai scurt timp incendiul care se manifesta la acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
Totodată, paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex masculin, în vârstă de 84 de ani, care a suferit arsuri. Ulterior, pacientul a fost transportat cu ambulanța SMURD la UPU Focșani. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite la ora 03:55.
În urma evenimentului au ars circa 100 mp din acoperișul construit din lemn cu învelitoare din tablă și șindrilă, mobilier, bunuri și aparatură de uz casnic. Cauza probabilă care a generat incendiul este coș de fum deteriorat.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.