Persoană decedată într-un incendiu de locuinţă
Sursa Foto: Facebook ISU Covasna
Pompierii covăsneni au intervenit vineri, 21 februarie, a.c., în jurul orei 11:00, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, la un incendiu produs la o casă de locuit din localitatea Dobolii de Sus. La sosirea echipajelor la faţa locului, flăcările se manifestau cu violenţă, iar acoperişul casei era prăbuşit în interior. Imediat ce s-a putut asigura accesul în locuinţă, pompierii au găsit o persoană de aproximativ 85 de ani, din păcate decedată.
În urma incendiului, au ars acoperișul casei pe o suprafață de circa 30 mp, precum şi bunurile aflate în interiorul locuinței.
Din primele cercetări efectuate, se pare că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum deteriorat sau amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.
Pompierii covăsneni reamintesc tuturor cetăţenilor că, pentru a evita astfel de evenimente, trebuie să respecte următoarele măsuri:
- coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;
- în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;
- coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
- la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel puţin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
- nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
- în podul clădilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale necombustibile;
- se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.