Casă aprinsă de la un jar căzut din sobă pe materiale combustibile
Sursa Foto: Facebook ISU Galati
Marţi dimineaţa, 17 martie, a.c., pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Pechea au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la o gospodărie din Costache Negri.
Cand au ajuns, incendiul cuprinsese casa pe o suprafață de 70 mp, iar pompierii au luptat timp de două ore pentru a lichida focul în limitele găsite. Cauza focului a fost jarul căzut dintr-o sobă nesupravegheată.
Jarul căzut din sobă pe materiale combustibile se află printre cele mai frecvente cauze de incendiu în sezonul rece. Pentru prevenirea unor evenimente nedorite, montaţi pe pardoseală, în faţa uşiţei de alimentare a sobei cu combustibil, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 m, nu introduceţi în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu lăsaţi uşa de la focar deschisă, nu supraîncălziţi sobele, nu folosiţi sobe sau alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii.
Sobele şi alte mijloace de încălzire trebuie supravegheate permanent pe timpul funcţionării.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.