Incendiu la o anexă gospodărească
Sursa Foto: Facebook ISU Dambovita
Vineri, 13 martie, a.c., în jurul orei 22:00, pompierii de la Detaşamentul Moreni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din comuna Gura Ocniţei. A ars o anexă din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de cca. 80 mp, în care se aflau şi două ovine.
În urma primelor cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiu ar fi cauza probabilă a producerii incendiului. Alături de pompierii militari, a intervenit şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Gura Ocniţei cu 2 autospeciale de intervenţie şi 8 pompieri voluntari.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.