Incendiu la o fabrică de peleți
Sursa Foto: Facebook ISU Dambovita
Joi, 19 martie, a.c., în jurul orei 10:30, pompierii de la Detașamentul Pucioasa au fost alertați și au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă a unei fabrici pentru producerea de peleți din localitatea Vulcana de Sus, comuna Vulcana Băi. La locul evenimentului, salvatorii de la Detașamentul Pucioasa s-au deplasat cu două autospeciale de intervenție (ASAS).
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, se pare că incendiul s-a produs din cauza unui canal de fum, fără sită parascânteie, al unei sobe fără acumulare de căldură. Au ars acoperișul anexei pe o suprafață de cca. 30mp, rumeguș (pe o suprafață de cca. 100 mp), instalația electrică, un tocător de crengi și un uscător pentru rumeguș.
Având în vedere cantitatea mare de materiale combustibile (lemn și rumeguș) existente la locul incendiului, pompierii au intervenit prompt, operațiunea de stingere durând cca. o oră, și au salvat din calea flăcărilor hala de producție și locuința.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.