O casă din localitatea Șirnea a fost cuprinsă de flăcări
Sursa Foto: Facebook ISU Brasov
Sâmbătă noaptea, 21 martie, a.c., în jurul orei 23.00, pompierii braşoveni au fost anunţaţi de producerea unui incendiu la o casă, în localitatea Șirnea. La faţa locului s-au deplasat 3 autospeciale cu apă, un echipaj SMURD și spumă şi SVSU Şirnea.
Când au ajuns echipajele la faţa locului, arderea se manifesta generalizat la întreaga casă de tip parter + mansardă. Contrucția era din lemn, astfel încât incendiul s-a dezvoltat şi propagat foarte repede.
Intervenţia a fost îngreunată din cauza faptului că autospecialele de intervenţie nu au avut acces în zonă. Autospecialele au rămas la o distanţă de aproximativ 600 metri de casă. Casa a ars în proporţie de 90 la sută. Nu s-au înregistrat victime în urma incendiului. Se pare că incendiul a pornit de la coșul de fum.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.