Incendiu izbucnit la un operator economic

Marți, 07 Aprilie 2020Salaj
Sursa Foto: Facebook ISU Salaj

Incendiu izbucnit la un operator economic | imaginea 1 Pompierii zălăuani au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă noaptea spre duminică, 5 aprilie, a.c., la un incendiu izbucnit la un operator economic, cu mai multe spaţii închiriate altor operatori de tip depozit de piese şi service auto, din localitatea Crişeni.

La faţa locului s-au deplasat patru autospeciale (3 de stingere cu apă şi spumă şi autoscara) din cadrul Detaşamentului Zalău. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu intensitate pe circa 200 mp, iar în sprijin au mai fost solicitate încă două autospeciale de stingere de la Garda Cehu Silvaniei şi SPSU Michelin.

Cu toate că la faţa locului au fost mobilizate multe forţe, lupta pompierilor cu incendiul a durat aproximativ cinci ore.

Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică (scurtcircuit de la un conductor electric improvizat). Pompierii au reuşit să salveze două autoturisme dintre cele trei aflate în service, incendiul fiind lichidat înainte ca acesta să se extindă şi la o vulcanizare din imediata apropiere.

Au ars acoperişul clădirilor pe circa 200 mp, o serie de bunuri depozitate în imobile (piese auto, diverse utilaje, piese de mobilier, cauciucuri, un autoturism etc).

Incendiu izbucnit la un operator economic | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.