Persoană înecată, extrasă din canalul siderurgic
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
Vineri, 17 aprilie, a.c., în jurul orei 17.00, pompierii militari călărăşeni au fost solicitaţi să intervină pe canalul siderurgic, pentru extragerea unei persoane înecate. Aceasta a fost văzută la suprafaţa apei, la aproximativ 5 metri de mal, în zona cunoscută sub numele de “Trei macarale”.
S-au deplasat la faţa locului un echipaj de căutare-salvare, cu o autospecială şi o barcă pneumatică cu motor. Persoana înecată a fost extrasă din apă de către pompierii militari şi predată echipajului de poliţie prezent la faţa locului.
Se cunoaşte despre respectiva persoană că este de sex masculin şi că ar avea aproximativ 47 de ani. Organele abilitate urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care bărbatul şi-a pierdut viaţa.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.