Pompierii sibieni mereu la datorie!
Sursa Foto: Facebook ISU Sibiu
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în ultimele 48 de ore, unui număr de 80 de solicitări venite prin numărul de urgență 112. Echipajele SMURD au intervenit pentru acordarea primului-ajutor medical calificat unui număr de 70 cazuri de natură medicală.
Luni, 6 aprilie, a.c., ISU Sibiu a intervenit de urgență cu două echipaje de pompieri militari, două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor calificat SMURD în localitatea Axente Sever, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la acoperișul unei șure. Acesta a fost lichidat după aproximativ două ore.
La fața locului au intervenit în sprijin și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Axente Sever. Cauza probabilă de producere a acestui eveniment a constituit-o utilizarea focului deschis în spații deschise, proprietarii efectuând igienizarea terenului prin arderea vegetației uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor, astfel s-a propagat la respectiva construcție.
Pagubele înregistrate au fost următoarele: a ars acoperișul șurei în totalitate (cca. 80 mp), aproximativ 600 kg de fân, de asemenea a fost afectată șura din vecinătate (cca 4 mp din acoperiș și cca 8 mp dintr-un perete).
În cursul nopții de 6 spre 7 aprilie, a.c., ISU Sibiu a intervenit cu două echipaje de pompieri militari și două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor calificat SMURD, în localitatea Reciu, la un incendiu care se manifesta la o cabană. Nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost lichidat după aproximativ două ore. Cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost determinată de folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Au ars cabana și anexe gospodăreşti în suprafață totală de cca. 150 mp.
Marţi, 7 aprilie, a.c., ISU Sibiu a intervenit de urgență cu două echipaje de pompieri militari și două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor calificat SMURD în localitatea Slimnic, la un incendiu care se manifesta violent la o casă și o șură. Din fericire, nu au fost semnalate victime. Cauza probabilă de izbucnire a fost determinată de efectul termic, produs accidental, al scânteilor provenite de la un flex. Pagubele înregistrate au fost însemnate: șura pe o suprafață de cca 100 mp, diverse scule electrice, cca 80 mp din acoperișul casei, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice și un autoturism.
În această perioadă pompierii sibieni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a șase incendii izbucnite la vegetația uscată, resturi vegetale și fond forestier ceea ce reprezintă o creștere alarmantă a numărului de arderi necontrolate!
Cauza probabilă de producere a acestor evenimente a constituit-o utilizarea focului deschis în spații deschise, cetățenii efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor, iar suprafața totală de ardere a fost de peste 20 de hectare vegetație uscată, resturi vegetale și fond forestier.
Reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu îndeamnă primăriile de pe raza județului Sibiu să intensifice în această perioadă mediatizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la arderile necontrolate de vegetație uscată, precum și riscurile la care se expun, prin afișarea acestora în locuri publice vizibile cetățenilor și accentuarea comunicării membrilor servicilor voluntare pentru situații de urgență cu comunitatea.
Având în vedere că arderile necontrolate pot provoca adevărate dezastre, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu face apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor.
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
- condiţii meteorologice fără vânt;
- colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
- executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
- desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
- asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
- supravegherea permanentă a arderii;
- stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
- interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 537⁄2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.