Proiectil găsit într-o pădure din judeţul Bistriţa-Năsăud
Sursa Foto: Facebook ISU Bistrita-Nasaud
Sub nicio formă, nu trebuie să renunțăm la a fi vigilenți referitor la elementele de muniție rămase neexplodate, ce pot fi găsite pe raza județului nostru. Duminică, 29 martie, a.c. , o persoană care se afla cu animalele în zonă a găsit un proiectil într-o pădure din localitatea Simionești.
Ajunși de îndată acolo, pirotehniștii ISU Bistrița-Năsăud au cercetat zona și au identificat alte două proiectile similare, le-au ridicat și transportat în condiții de siguranță pentru a fi distruse controlat în perioada următoare. Pompierii bistriţeni consideră că este responsabilitatea fiecărui părinte să le prezinte celor mici riscurile la care se expun atunci când găsesc involuntar astfel de elemente de muniție.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.