Cal salvat dintr-o rigolă
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Luni, 27 aprilie, a.c., pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal au intervenit pentru salvarea unui cal, căzut într-o rigolă, pe strada Palanca din orașul Bolintin Vale.
Calul își prinsese un picior într-o dală, fără a mai putea să se ridice. Pompierii au reușit să îl scoată, moment în care au constatat că acesta are o fractură la piciorul drept din față.
La locul evenimentului s-au aflat și reprezentanți ai IPJ și ai administrației publice locale, fiind solicitată intervenția unui medic veterinar pentru preluarea animalului și acordarea de îngrijiri medicale.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.