Incendiu fără victime la un apartament din Satu Mare
Sursa Foto: Facebook ISU Satu Mare
Sâmbătă, 2 mai, a.c., în jurul orei 16:00, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 8 al unui bloc de locuințe din cartierul Soarelui, din municipiul Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat de urgență 4 echipaje de pompieri cu autospeciala de lucru la înălțime și trei autospeciale de stingere, respectiv un echipaj cu o ambulanță SAJ.
La sosirea forțelor profesioniste, incendiul se manifesta într-una dintre încăperi cu degajare mare de fum. Pompierii au reușit localizarea și lichidarea rapidă a incendiului folosind dispozitive de stingere, atât prin casa scării blocului, cât și din nacela autospecialei de lucru la înălțime.
La momentul izbucnirii incendiului, în apartament se aflau două persoane, care, după evaluarea stării de sănătate de către echipajul SAJ, au refuzat transportul la spital. Nu au fost înregistrate victime și nici nu s-a impus evacuarea locatarilor.
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la un aparat electrocasnic (televizor) aflat în funcțiune. În urma evenimentului au ars mobilierul, geamul și televizorul din camera incendiată și s-a degradat zugrăveala din toate cele 4 camere.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.