Misiunile pompierilor ialomițeni din ultimele 48 de ore
Sursa Foto: Facebook ISU Ialomita
În data de 16 mai a.c., în jurul orei 17:50, pompierii ialomiţeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Cosâmbești, satul Gimbășani, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul persoanelor implicate în coliziune s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială SMURD și un echipaj al SAJ Ialomița – Substația Slobozia.
În urma evenimentului au rezultat trei victime, un minor cu vârsta de 8 ani, un bărbat cu vârsta de 29 ani și o femeie cu vârsta de 34 ani, conștiente, neîncarcerate, cărora li s-a acordat primul ajutor medical de către echipajele medicale de la locul intervenției. După acordarea primului ajutor medical, toate victimele au refuzat transportul la spital. Militarii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
Incendiu la o casă în orașul Țăndărei
În data de 17 mai a.c., în jurul orei 08:00, dispeceratul inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă a unui cetățean din orașul Țăndărei. La locul solicitării s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia – Garda de Pompieri Țăndărei, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în bucătăria casei. Din interiorul acesteia, pompierii au evacuat o butelie de gaze, care prezenta pericol de explozie. Incendiul a fost localizat operativ și lichidat după aproximativ o oră. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime. Au ars mobilierul din bucătărie, bunuri electrocasnice, elemente din starea de fixație a imobilului și s-a deteriorat, din cauza fumului, zugrăveala dintr-un hol și un dormitor. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit electric.
Salvarea unei pisici dintr-o fântână în comuna Ciulnița, satul Ion Ghica
În data de 17 mai a.c., în jurul orei 13:30, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei pisici căzute într-o fântână dezafectată cu o adâncime de aproximativ 30 m. La locul solicitării s-a deplasat de urgență un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere. Pisica a fost extrasă din fântână de către pompieri cu mijloacele din dotare.
Incendiu de vegetație uscată pe raza municipiului Slobozia, pe DN 21
În data de 17 mai a.c., în jurul orei 15:05, pompierii ialomiţeni au fost solicitați să intervină la stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe raza municipiului Slobozia, în cartierul Slobozia Nouă. Incendiul a fost stins operativ de pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, care au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Au ars aproximativ 400 mp de vegetație uscată. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la folosirea intenționată a sursei de aprindere.
Incendiu la o casă în comuna Perieți, sat Păltinișu
În data de 17 mai a.c., în jurul orei 15:30, dispeceratul inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă a unui cetățean din comuna Perieți, satul Păltinișu. La locul solicitării s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și doi voluntari din cadrul SVSU Perieți. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul casei. Incendiul a fost localizat operativ și lichidat după aproximativ o oră și jumătate. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime. Au ars aproximativ 30 mp din acoperiș, elemente din starea de fixație a imobilului și materiale textile. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la un coș, canal sau burlan de fum deteriorat.
Incendiu la o anexă gospodărească în comuna Munteni- Buzău
În dimineața zilei de luni, 18 mai a.c., în jurul orei 03:00, dispeceratul inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din comuna Munteni-Buzău. La locul solicitării s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la o magazie de lemne. Incendiul a fost localizat operativ și lichidat după aproximativ două ore. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime. Au ars aproximativ un metru cub lemne de foc și materiale textile, care erau depozitate în magazie. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la folosirea intenționată a sursei de aprindere.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.