82 de misiuni ale pompierilor teleormăneni, în 48 de ore
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman
Pentru protejarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător, echipajele profesioniste ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman au desfășurat în ultimele 48 de ore un număr de 82 de misiuni,
după cum urmează:
- 54 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale deosebite;
- 2 incendii, izbucnite la anexele unor cetățeni din localitățile Udupu și Frăsinet, lichidate rapid de pompieri, înainte de a se extinde la locuințe;
- 9 misiuni pentru dezinfecția și decontaminarea autospecialelor SMURD și SAJ;
- 2 intervenții pentru salvarea victimelor rezultate din accidentele rutiere și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor;
- o misiune de deblocare a unei uși de apartament pentru a facilita accesul personalului medical la o persoană cu probleme de sănătate;
- o misiune în sprijinul echipajului SAJ pentru a prelua o persoană supraponderală, cu probleme medicale;
- o misiune pentru salvarea unui animal căzut într-un canal;
- 12 intervenții pentru evacuarea apei din gospodăriile oamenilor, în urma precipitațiilor abundente de marţi, 16 iunie a.c., pe raza localităților Nanov, Alexandria, Buzescu, Turnu Măgurele și Zimnicea.
Având în vedere fenomenele hidrometeorologice prognozate, județul Teleorman aflându-se sub incidența CODULUI GALBEN de instabilitate atmosferică până pe data de 20 iunie a.c., ora 10.00, COD PORTOCALIU pe râul Vedea până miercuri, 17 iunie a.c., la ora 14.00 și COD GALBEN pe râul Călmățui până miercuri, 17 iunie, la ora 20.00, autoritățile locale și cele din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman rămân în continuare în alertă pentru gestionarea unor posibile evenimente negative.
La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman, peste 150 de pompieri militari sunt pregătiți să acționeze în sprijinul populației cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare, constând în două motopompe de mare capacitate, 6 motopompe remorcabile, 28 de motopompe transportabile, 21 de autospeciale de lucru cu apă și spumă cu echipamente pentru evacuarea apei, 7 camioane, 11 ambarcațiuni de salvare, 21 de motofierăstraie cu lanț, un container suport logistic al intervenţiei tip IV-iluminat ( de 450 kVA şi accesorii) și două containere multirisc.
RECOMANDĂRI
Deoarece pe perioada manifestării fenomenelor meteorologice există riscul producerii unor inundații locale, se solicită cetățenilor să respecte următoarele recomandări:
- curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
- cetățenii sunt rugaţi să nu arunce la întâmplare gunoaiele menajere și resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile/canalele de colectare a apei;
- urmăriți cu atenție evoluția situației hidrometeorologice din zona dumneavoastră și avertizările autorităților;
- ascultați recomandările autorităților locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea fenomenelor meteorologice;
- construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;
- pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, se recomandă cetățenilor ca pe timpul căderilor de grindină și vijeliilor să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția, iar pentru limitarea posibilelor pagube generate de vijelii, să parcheze autoturismele în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate;
- în cazul unei situații de urgență reale, se solicită cetățenilor să anunțe de îndată evenimentul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute și prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.