Pompierii dâmboviţeni au acţionat pentru evacuarea apei din gospodăriile afectate

Duminică, 21 Iunie 2020Dambovita
Sursa Foto: Facebook ISU Dambovita

Pompierii damboviteni au actionat pentru evacuarea apei din gospodariile afectate | imaginea 1 În urma manifestării fenomenelor meteo COD PORTOCALIU (precipitații), începând cu ora 06:00 în dimineața zilei de miercuri, 16 iunie a.c., echipaje de intervenție din cadrul ISU Dâmbovița au acționat în mai multe localități pentru evacuarea apei.

Astfel, au fost afectate în comuna Ciocănești, satele Ciocănești: 5 case și 15 gospodării, Vizurești: 1 casă și 4 gospodării și Crețu: 2 case și 1 gospodărie; în comuna Cornești, sat Iazu: 1 gospodărie și în comuna Crevedia: 1 garaj, 1 gospodărie și demisolul unui bloc.

În teren acționează 28 de pompieri cu 7 autospeciale și 7 motopompe. Situația este în dinamică.

În plus față de situația anterioară, echipaje de pompieri au acționat pentru evacuarea apei din 6 case și gospodării în comuna Crevedia, precum și 3 case și gospodării în comuna Ciocănești, sat Vizurești.

În continuare se acționează cu 12 pompieri cu 3 autospeciale și 4 motopompe în sprijinul cetățenilor afectați de apa acumulată din precipitațiile abundente căzute în comuna Ciocănești, satele Ciocănești, Crețu și Urziceanca.

În total, până la ora 15:00, au fost afectate de manifestările fenomenelor meteo (precipitații) 17 case, 30 de gospodării (curți și grădini), 1 garaj și demisolul unui bloc de locuințe.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.