Respect, Plt. adj. Panainte Daniel, Plt. adj. Rădulescu Ștefan şi Plt. maj. Turtea Florin!

Luni, 08 Iunie 2020Vaslui
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui

Respect  Plt  adj  Panainte Daniel  Plt  adj  Radulescu Stefan si Plt  maj  Turtea Florin | imaginea 1 Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit miercuri, 03 iunie a.c., la ora 11.59, cu un echipaj paramedical, pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane de sex feminin, în vârstă de 29 ani, ce se afla în stare de inconștiență în urma unui stop cardio-respirator.

Echipajul a fost alertat la ora 11.55, un minut mai tarziu fiind deja în drum spre locul intervenției. La ora 11.59, după 4 km parcurși prin traficul urban, paramedicii au ajuns la domiciliul persoanei, pe care au gasit-o în stare de inconștiență, astfel că, de îndată, au inițiat manevrele specifice de resuscitare.

În sprijinul echipajului s-a deplasat o ambulanță din cadrul SAJ Vaslui, substația Bârlad, încadrată cu medic. După aproximativ 75 de minute, timp în care salvatorii paramedici, împreună cu echipajul medical venit în sprijin, s-au luptat pentru a o readuce lângă cei dragi, au apărut semnele vitale.

Viața i-a zâmbit din nou, iar ei au fost acolo să facă tot posibilul ca acest fapt să se întâmple. Salvatorii se mândresc cu astfel de intervenții, pentru că cea mai mare satisfacție profesională este atunci când reușesc să salveze o viață. Este de neprețuit!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.