Copil aflat la scăldat, salvat din apa adâncă
Sursa Foto: Facebook ISU Arad
Trei copii de 11 - 13 ani erau la scăldat în râul Crișul Alb, în localitatea Buteni.
La un moment dat, unul dintre copii a intrat în curentul puternic şi a fost purtat într-o zonă cu apă adâncă. Din fericire, a reușit să se agațe de o piatră şi să se urce pe ea. Apa îi depășea nivelul pieptului. Ceilalți doi prieteni au rămas pe o insuliță şi au apelat serviciul 112.
Alarma s-a dat la Detașamentul de Pompieri Sebiș, marţi, 30 iunie a.c., la ora 18.40. În cea mai mare viteză a fost alocat un echipaj de căutare - salvare cu barcă şi echipajul SMURD al subunității, drumul până la Buteni fiind parcurs în mai puțin de 10 minute şi încă 7 minute până la râu.
Din fericire, în momentul sosirii echipajelor de intervenție, copilul, deşi la limita puterilor, era încă la suprafață. Fără să mai lanseze barca la apă, unul dintre salvatori a înotat până la el, l-a echipat cu vestă de salvare şi l-a adus până pe insuliţă unde a fost preluat de paramedicii SMURD.
După evaluare, copilul în hipotermie a fost transportat la spitalul din Sebiș. O nouă misiune reușită, o nouă viață salvată.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.