Cabană din lemn, incendiată de proprietar
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
În noaptea de marţi spre miercuri, 29 iulie a.c., o cabană din Laza a fost incendiată de proprietar.
Detașamentul de Pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță tip B2 (EPA) și echipaje specializate pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o cabană din lemn, în localitatea Laza, comuna Laza.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată. Nu se știa nimic despre proprietarul imobilului și exista posibilitatea ca acesta să fi fost surprins de incendiu în interior.
În timp ce pompierii interveneau pentru limitarea incendiului, polițiștii l-au găsit pe proprietarul imobilului umblând dezorientat și extrem de agitat prin localitatea Laza. Bărbatul în vârstă de 62 ani a fost asistat de membrii echipajului de prim ajutor (EPA), prezent la fața locului. După ce s-a liniștit, proprietarul a recunoscut în fața reprezentanților IPJ Vaslui că și-a incendiat singur locuința.
Au ars aproximativ 40 metri pătrați din cabană, 30 metri pătrați acoperiș și o anexă pentru animale, în suprafață de aproximativ 30 metri pătrați. Au fost salvate două locuințe învecinate și un atelier de tâmplărie. Nu au fost alte victime.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost acțiunea intenționată de incendiere. Cercetările sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.