Muniţie descoperită în timpul unor lucrări de construcţie
Sursa Foto: Facebook ISU Sibiu
În cursul după-amiezii de vineri, 07 august a.c., echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru„ al județului Sibiu a fost anunțată, prin apel venit pe numărul de urgență 112, de existența unor elemente de muniție în localitatea Sebeșul de Sus.
Acestea au fost găsite într-o gospodărie de către proprietari, în timp ce desfășurau unele lucrări de construcție.
La fața locului, specialiștii pirotehnici au efectuat cercetarea, identificarea, ridicarea, transportarea și depozitarea în vederea distrugerii ulterioare a unor cartușe de Infanterie război (1941) cal. 7,92 mm.
Pirotehnicienii sibieni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi, să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.