Respect, Barcan Viorel Sandu şi Pică Gabriel!

Duminică, 16 August 2020Olt
Sursa Foto: Facebook ISU Olt

Respect  Barcan Viorel Sandu si Pica Gabriel | imaginea 1 Sunt supranumiți salvatorii din adâncuri și își desfășoară misiunile și antrenamentele într-un mediu ostil vieții - în apă.

Luni, 10 august a.c., se aflau în Neptun, alături de colegii de la ISU Constanţa, la misiunea de căutare a tânărului dispărut în mare, cu o zi înainte.

Într-un moment de respiro, au fost alertați de strigătele persoanelor aflate în zonă și s-au deplasat imediat la locul respectiv.

Au găsit un bărbat, cel mai probabil într-o criză de epilepsie, s-au asigurat că acesta nu își produce alte leziuni pe timpul crizei și l-au monitorizat până când acesta și-a revenit.

Concomitent, au anunțat evenimentul la 112, iar în scurt timp la locul evenimentului a ajuns un echipaj SMURD. În astfel cazuri este important să acționezi conform procedurilor, mai ales că circulă foarte multe „legende” referitoare la modul de intervenție în cazul pacientului epileptic.

BARCAN Viorel Sandu și PICĂ Gabriel, scafandri în cadrul ISU Olt, au fost în acea zi oamenii potriviți, la locul și la momentul potrivit! Ei sunt OAMENII ZILEI și li se adresează mulțumiri pentru exemplul dat!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.