Vestigiile războiului descoperite la Soveja, Vrancea
Sursa Foto: Facebook ISU Vrancea
În cursul zilei de sâmbătă, 01 august a.c., echipa pirotehnică din cadrul I.S.U. Vrancea a executat două misiuni de asanare a muniției rămase neexplodate din cele două Războaie Mondiale.
Astfel, în prima misiune desfășurată în comuna Garoafa a fost ridicat un proiectil exploziv calibru 76 mm. Cea de-a doua misiune a avut loc în comuna Soveja, punctul Vârfu Răchitosu, după ce căutătorii de vestigii de război au descoperit cu ajutorul detectoarelor de metale mai multe elemente de muniție de infanterie, precum și oseminte umane. Aceștia au alertat imediat autoritățile județene, iar la fața locului s-au deplasat pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea și echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea.
După asanarea terenului, specialiștii pirotehnicieni au ridicat 179 cartușe calibru 7,92 și 1 grenadă de mână defensivă. Muniția a fost preluată și transportată în condiții de siguranță la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii.
Pompierii vrânceni reamintesc cetățenilor că, pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii de muniție neexplodată, au obligația să asigure zona, fără a o atinge , deoarece aceasta prezintă încă pericol de explozie și să anunțe imediat evenimentul la numărul unic de urgență 112.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.