Respect, Sergent major Ștefan Claudiu Stoichița!
Sursa Foto: Facebook ISU Timis
Tânăr, plin de ambiții și pasionat de munca pe care o face. Așa ar putea să-l descrie colegii lui pe Sergentul major Ștefan Claudiu Stoichița, pompier în cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara. Ca orice pompier responsabil, Claudiu a dat dovadă că nu este salvator doar la serviciu, ci chiar și în timpul liber.
Joi, 24 septembrie a.c., în timp ce se întorcea din concediu, Claudiu a fost martorul unui accident rutier care s-a petrecut chiar în fața lui, în localitatea Tureni din județul Cluj. Instinctul de salvator l-a făcut să oprească imediat și să se îndrepte în grabă către cei care aveau nevoie de ajutor.
Deși a intrat în familia pompierilor timișeni de un an doar, Claudiu a știut ce are de făcut. Mai întâi a evaluat toate persoanele implicate în accident și a acordat primul ajutor medical unui bărbat care acuza dureri la nivelul capului, toracelui și la nivelul coloanei cervicale. Apoi s-a îndreptat către autovehiculele implicate în accident și a observat că există scurgeri de combustibil.
Conștient fiind de pericolul unui incendiu la un astfel de caz, Claudiu a deconectat rapid bornele autovehiculelor și a asigurat zona până la sosirea echipajelor de pompieri. Claudiu este doar un exemplu de pompier tânăr și devotat. El a ales această meserie cu inima și este devotat misiunii care i-a fost încredințată.
Colegii de la ISU Timiş îi adresează felicitări pentru dedicarea sa și mult succes în continuare!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.