Şapte suflete salvate dintr-un bazin defactat

Sâmbătă, 19 Septembrie 2020Calarasi
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi

Sapte suflete salvate dintr un bazin defactat | imaginea 1 În noaptea de luni spre marţi, 15 septembrie a.c., pompierii din Călărași au fost chemați să salveze 7 “pufoșenii” care se aflau într-un bazin dezafectat din Cartierul Nou, Cartierul Rezidențial Știrbei Vodă.

Pompierii militari călărășeni au fost solicitați să intervină în jurul orei 22.25, pentru salvarea a șapte cățeluși care se aflau intr-un bazin dezafectat din Cartierul Rezidențial Știrbei Vodă din municipiul Călărași.

S-a deplasat la această intervenție o autospecială cu un echipaj de căutare salvare, care a ajuns rapid la fața locului. Pompierii salvatori au folosit o scară și echipamentele specifice de protecție, siguranță și salvare și au scos din bazinul dezafectat, care avea o adâncime de aproximativ 5 metri, pe toți cei 7 cățeluși nevătămați.

Micile patrupede, care păreau a nu avea mai mult de două săptămâni de viață, au fost extrase în siguranță de catre pompieri și preluați chiar de doamna care a solicitat ajutorul echipajelor de intervenție, aceasta promițând că îi va duce personal în dimineața următoare la Adăpostul de animale din Călărași.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.