24 de ore cu zeci de intervenții
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman
În ultimele 24 de ore, salvatorii teleormăneni au fost solicitați să intervină pentru protejarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător la 36 de evenimente, după cum urmează:
- 23 de misiuni ale echipajelor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
- 3 accidente rutiere cu patru victime, pentru descarcerarea persoanelor, acordarea primului ajutor calificat și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Primul accident a avut loc pe DJ 612B, între Dobroteşti și Beuca, unde un auto s-a răsturnat, rezultând două victime, dintre care una încarcerată, al doilea eveniment rutier s-a petrecut pe raza municipiului Roșiorii de Vede, la trecerea peste nivelul de cale ferată spre Turnu Măgurele, în care fost implicat un autoturism, cu o victimă neîncarcerată, iar ultimul accident a avut loc pe DJ 701, între Ciolănești și Tătărăștii de Jos, cu un auto avariat și o singură persoană rănită. După acordarea primului ajutor, victimele au fost transportate de echipajele medicale la unitățile spitalicești pentru îngrijiri de specialitate.
- 3 transporturi de persoane confirmate/suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești;
- 2 misiuni de decontaminare ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus;
- 4 activități de informare a populației cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19;
- o misiune de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la un eveniment sportiv, fără a fi înregistrate probleme deosebite.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.