TIR în flăcări la intrarea în municipiul Brad

Luni, 26 Octombrie 2020Hunedoara
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara

TIR in flacari la intrarea in municipiul Brad | imaginea 1 Pompierii Staţiei Brad au acţionat în noaptea de joi spre vineri, 23 octombrie a.c., în jurul orei 03.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren cu 2 semiremorci, în care se aflau produse textile.

Echipajul de pompieri a decuplat semiremorca la care se manifesta incendiul, de capul tractor şi de a doua semiremorcă, şi a iniţiat operaţiunile de stingere. Cu cele 2 autospeciale de stingere, pompierii au reuşit localizarea şi lichidarea incendiului în cel mai scurt timp.

În incendiu a fost distrusă o cantitate de aproximativ o tonă de haine şi au fost degradate alte 5 tone de textile. Cel mai probabil arderea a fost generată de efectul termic dintre anvelope şi podeaua semiremorcii. Autotrenul înregistrat în Republica Moldova transporta îmbrăcăminte în Belarus.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.