Autoturism lovit de un tren regio
Sursa Foto: Facebook ISU Suceava
Marţi, 10 noiembrie a.c., un autotusim a fost lovit de un tren regio, pe raza satului Poiana, orașul Dolhasca, la o trecere la nivel cu calea ferată. În mașină se afla doar conducătorul auto, care a rămas încarcerat, iar ulterior, din nefericire, a fost declarat decedat.
Au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ tip “C” (cu medic). În tren erau 40 de persoane, inclusiv mecanicul, care au fost monitorizate de către echipajul SMURD. Niciuna nu a suferit mărci traumatice sau atac de panică.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.