O persoană și-a pierdut viața într-o explozie urmată de incendiu
Sursa Foto: Facebook ISU Harghita
Luni seara, 9 noiembrie a.c., în jurul orei 18:00, salvatorii harghiteni au fost solicitați să intervină în urma producerii unei explozii urmate de incendiu, la o locuință din Băile Homorod.
Imediat, la fața locului s-au deplasat două echipaje de stingere și un echipaj de prim ajutor, din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, fiind alertate SVSU Vlăhița și Căpâlnița.
În momentul sosirii echipajelor operative la locul intervenției, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 70 mp. Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor, pe timpul operațiunilor de intervenție a fost identificată o persoană decedată (bărbat, 61 de ani).
Pentru evitarea unor astfel de evenimente tragice este foarte important să se cunoască și să se respecte de către cetățeni următoarele reguli și măsuri ce au ca scop protejarea vieții și a bunurilor:
- înainte de aprinderea focului, verificați dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise;
- întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz;
- în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți de urgenţă robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare; deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;
- nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea;
- umpleți buteliile doar cu tipul de combustibil pentru care au fost proiectate şi numai în centre autorizate în acest sens.
Este interzisă încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor sau a furtunului! Verificarea buteliei se va face numai cu emulsie de apă cu săpun!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.