Patru incendii de locuințe, o singură cauză – coşul de fum
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman
În ultimele 24 de ore, pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a patru incendii, izbucnite la locuințele unor cetățeni din localitățile Valea Poștei, Seaca, Năvodari și Drăgănești de Vede, toate având aceeași cauză probabilă de izbucnire – 𝗰𝗼𝘀̦𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗳𝘂𝗺.
𝐋𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐏𝐨𝐬̦𝐭𝐞𝐢, datorită observării la timp a izbucnirii incendiului și anunțării rapide a evenimentului pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de către proprietar, pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle, cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă și spumă, au reușit să stingă focul înainte de a fi produse pagube materiale importante.
Din întreaga casă de locuit, au ars două grinzi din lemn și a fost deteriorată tabla de pe acoperiș pe o suprafață de cca. 2 mp. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 3000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 20000 de lei.
𝐈̂𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐒𝐜𝐮𝐫𝐭𝐮, incendiul ce se manifesta la bunurile materiale din interiorul unei bucătării și ale unui hol, precum și la acoperișul acestora, cu posibilitatea extinderii la întregul imobil, a fost localizat și lichidat de către pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede, cu ajutorul a două autospeciale de lucru cu apă și spumă, după aproximativ o oră de intervenție.
Proprietara, care a suferit un atac de panică, a fost asistată de către un echipaj SMURD, însă a refuzat transportarea la spital. Valoarea bunurilor salvate a fost apreciată la suma de 20000 de lei, iar cea a pagubelor la aproape 7000 de lei.
Din fericire, cele mai mici pagube s-au înregistrat l𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐍𝐚̆𝐯𝐨𝐝𝐚𝐫𝐢, 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐒𝐞𝐚𝐜𝐚, unde incendiul a distrus tavanul unei camere de locuit și acoperișul casei pe cca. 6 mp. Focul a fost stins rapid de pompierii militari turneni, sosiți la locul evenimentului cu o autospecială de intervenție, în cca. 30 de minute.
𝐈̂𝐧 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐃𝐫𝐚̆𝐠𝐚̆𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐝𝐞 𝐕𝐞𝐝𝐞, cu toate că salvatorii au ajuns rapid la fața locului cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, cel mai probabil din cauza observării și anunțării cu întârziere pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, în jurul orei 07.05.
Din păcate, imobilul a fost distrus de flăcări în totalitate, reprezentând trei camere de locuit și acoperișul casei, realizat din astereală din lemn învelită cu țiglă, pe cca. 40 mp, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 10000 de lei. La acest eveniment nu s-au înregistrat victime.
Pentru prevenirea unor situații asemănătoare, pompierii reamintesc cetățenilor următoarele reguli:
- înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare;
- în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;
- nu se admite utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător față de elementele combustibile ale clădirilor;
- în timpul funcţionării sobelor care utilizează combustibil solid, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise şi nezăvorâte;
- este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
- se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe ori în imediata lor apropiere;
- depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de 1,00 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,50 m la sobele cu acumulare de căldură;
- se interzice depozitarea materialului combustibil, a cărţilor, hainelor, lumânărilor etc. deasupra sobelor;
- scoate periodic cenușa rezultată prin ardere și depoziteaz-o în locuri special amenajate, în exteriorul locuinței și la distanță față de casă, grajd, fânar și depozite;
- se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.