Persoană aflată într-un utilaj greu, prinsă sub un versant
Sursa Foto: Facebook ISU Cluj
În ultimele 24 de ore, pompierii din județul Cluj au acționat pentru gestionarea unui număr de 51 de intervenţii în situații de urgență, dintre care 38 cazuri medicale gestionate de medicii și paramedicii S.M.U.R.D..
O misiune care a presupus efort susţinut din partea colegilor a fost cea din cariera de piatră de la Morlaca. În cursul dimineții de luni, 2 noiembrie a.c., pompierii clujeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane aflate într-un utilaj greu, prinsă sub un versant, în cariera Morlaca, comuna Poieni. Victima a putut fi extrasă după aproximativ 8 ore. Din nefericire, bărbatul nu prezenta semne vitale, fiind constatat decesul.
Concomitent cu misiunile de stingere a incendiilor, descarcerare, salvare din medii ostile și asistență medicală de urgență, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat 6 misiuni de recunoaştere în teren și activități de informare privind respectarea măsurilor de prevenire și protecție a infecției cu noul coronavirus în 43 obiective în localitățile Cluj-Napoca, Gherla, Huedin, Turda și Luna de Sus.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.