Un vârstnic și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit în locuință
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Un bărbat în vârstă de 76 ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu care a izbucnit în locuința sa, în după-amiaza zilei de marţi, 10 noiembrie a.c. Tragedia s-a produs în localitatea Novaci.
La fața locului au acționat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Aceștia au constatat că incendiul se manifesta în două camere, cu degajări mari de fum. Deoarece exista informația că în locuință se află un bărbat care se deplasa cu dificultate și nu a putut ieși din încăperea în care se afla, pompierii au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, acesta a fost găsit decedat, într-una din camere.
Pentru a preveni astfel de tragedii, nu uitați să:
- nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
- nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
- nu lăsați ușa sobei deschisă;
- nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata apropiere a acestora;
- stingeți focul pe timpul nopții;
- asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană autorizată;
- nu lăsați copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.