Coลul de fum a provocat un incendiu cu pagube majore
Sursa Foto: Facebook ISU Vrancea
๐๐จ๐ฌฬฆ๐ฎ๐ฅ ๐๐ ๐๐ฎ๐ฆ ๐ง๐๐ข๐ณ๐จ๐ฅ๐๐ญ ๐๐จ๐ซ๐๐ฌ๐ฉ๐ฎ๐ง๐ณ๐ฬ๐ญ๐จ๐ซ ๐๐๐ญฬฆ๐ฬ ๐๐ ๐ฆ๐๐ญ๐๐ซ๐ข๐๐ฅ๐๐ฅ๐ ๐๐จ๐ฆ๐๐ฎ๐ฌ๐ญ๐ข๐๐ข๐ฅ๐ ๐ ๐ฉ๐ซ๐จ๐ฏ๐จ๐๐๐ญ ๐ฎ๐ง ๐ข๐ง๐๐๐ง๐๐ข๐ฎ ๐๐ฎ ๐ฉ๐๐ ๐ฎ๐๐ ๐ฆ๐๐ฃ๐จ๐ซ๐ ๐ฅ๐ ๐จ ๐ ๐จ๐ฌ๐ฉ๐จ๐๐ฬ๐ซ๐ข๐ ๐๐ข๐ง ๐ฅ๐จ๐๐๐ฅ๐ข๐ญ๐๐ญ๐๐ ๐
๐๐ซ๐๐จ๐๐ง๐๐ฅ๐.
Evenimentul a fost anunศat รฎn dimineaศa zilei de miercuri, 2 decembrie a.c., iar pentru gestionarea situaศiei de urgenศฤ au fost mobilizate 4 echipaje din cadrul Detaศamentului de Pompieri Focศani, cu 3 autospeciale de stingere cu apฤ ศi spumฤ ศi 1 ambulanศฤ SMURD.
La sosirea forศelor de intervenศie, incendiul se manifesta pe o suprafaศฤ de aproximativ 350 mp, cuprinzรขnd locuinศa ศi anexele. รn timpul intervenศiei, paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex feminin, รฎn vรขrstฤ de 63 de ani, care suferise un atac de panicฤ, dar care a refuzat transportul la spital.
Incendiul a fost lichidat รฎn jurul orei 13:00. รn urma evenimentului au ars: etajul ศi acoperiศul locuinศei รฎn suprafaศฤ de aproximativ 200 mp, precum ศi bunurile aflate รฎn interior, bunurile dintr-un garaj ศi camera centralei termice. Pe timpul intervenศiei au fost evacuate 3 butelii ศi un tub de oxigen.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicaศii online doar รฎn limita a 500 de caractere ศi cu citarea sursei cu link activ cฤtre articol. Orice abatere de la aceasta regulฤ constituie o รฎncฤlcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor ศi va fi tratatฤ ca atare.