Intervenție contracronometru pentru salvarea unei victime cu accident vascular

Luni, 07 Decembrie 2020Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Interventie contracronometru pentru salvarea unei victime cu accident vascular | imaginea 1 Un bătrân de 82 ani, care a suferit un accident vascular în timp ce repara acoperișul casei, a ajuns la timp la spital după o intervenție contracronometru a pompierilor din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni și a echipajului de terapie intensivă SMURD.

S-a întâmplat joi, 3 decembrie a.c., la Ungureni. Alarma a fost dată de fiica bărbatului care a sesizat că acesta nu mai poate să coboare de pe casă.

Doi dintre salvatori au urcat pe acoperiș și, cu ajutorul celorlalți colegi care așteptau pe două scări, au reușit să îl coboare, în siguranță, pe vârstnic. Acesta a fost preluat de către echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Potrivit medicului de pe echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, dr. Dănuț Panaitescu, pacientul prezenta hemiplegie pe partea dreaptă, cu observație de accident vascular, conștient, stabil hemodinamic și respirator.

Interventie contracronometru pentru salvarea unei victime cu accident vascular | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.