Respect, Ghiță Ion! Omul potrivit, la locul și la momentul potrivit!

Joi, 31 Decembrie 2020Olt
Sursa Foto: Facebook ISU Olt

Respect  Ghita Ion  Omul potrivit  la locul si la momentul potrivit | imaginea 1 Un eveniment rutier grav a avut loc miercuri, 30 decembrie a.c., pe Drumul Județean 643, în zona localității Oboga. Trei persoane, printre care și o minoră, în vârstă de cinci ani, au fost transportate la spital, cu traumatisme grave.

Ghiță Ion, unul dintre cei mai experimentați paramedici din cadrul SMURD Balș, se afla chiar la spălătoria în fața căreia s-a produs accidentul și a fost la un pas să se afle printre victimele accidentului.

Având experiența numeroaselor misiuni de salvare și cunoștințe solide în acordarea primului ajutor calificat, a evaluat rapid situația și a anunțat evenimentul în dispeceratul ISU-SAJ.

Până la sosirea echipajelor din cadrul Gărzii Balș, Ambulanței Balș și a elicopterului SMURD Craiova, a asistat victimele accidentului, acordând o atenție deosebită minorei, care prezenta fractură de femur.

A răsuflat ușurat când și-a văzut colegii și a continuat să le acorde sprijin până la finalizarea misiunii.

Gabi, așa cum îl știu colegii, a demonstrat, încă o dată, că meseria de salvator se face în primul rând cu sufletul și indiferent de circumstanțe.

Reprezentanţii ISU Olt îi mulțumesc pentru exemplul pe care acesta l-a oferit şi îşi exprimă convingerea că o să acționeze la fel de fiecare dată când o să aibă ocazia, indiferent dacă este la serviciu sau în timpul liber!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.