Accident cu două victime, produs între un autoturism și un microbuz

Sâmbătă, 09 Ianuarie 2021Teleorman
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman

Accident cu doua victime  produs intre un autoturism si un microbuz | imaginea 1 În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au intervenit pentru protejarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător la 35 de evenimente, după cum urmează:

  • 25 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
  • 3 accidente rutier produse pe raza localităților Turnu Măgurele, Saelele și pe DJ 503, între Moșteni și Botoroaga, rezultând un număr total de 4 victime, conştiente şi cooperante, neîncarcerate, care au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ pentru a fi transportate la spital. La locul producerii acestor evenimente, pompierii au asigurat măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor şi au îndepărtat elementele de caroserie de pe carosabil, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă;
  • un incendiu, izbucnit la mai multe materiale textile într-o locuință din localitatea Drăgănești Vlașca, din cauza jarului căzut dintr-o sobă, în încercarea proprietarului de a face un grătar în interiorul acesteia. Incendiul a fost localizat și lichidat rapid cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă și spumă, fără a fi înregistrate victime omenești ori pagube materiale mari;
  • 2 transporturi de persoane confirmate ori suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești din județ;
  • 2 decontaminări ale autospecialelor de intervenție folosite pentru transportul persoanelor infectate cu virusul SARS COV-2;
  • 2 misiuni de transport și prelevare probe COVID-19 împreună cu personalul SAJ Teleorman.

Pentru prevenirea unor situații asemănătoare, pompierii militari vă reamintesc următoarele reguli de prevenire a incendiilor:

  • înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare;
  • în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;
  • se interzice depozitarea materialului combustibil, a cărţilor, hainelor, lumânărilor etc. deasupra sobelor;
  • nu se admite utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător față de elementele combustibile ale clădirilor;
  • în timpul funcţionării sobelor care utilizează combustibil solid, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise şi nezăvorâte;
  • depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de 1,00 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,50 m la sobele cu acumulare de căldură;
  • este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
  • se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe ori în imediata lor apropiere;
  • scoate periodic cenușa rezultată prin ardere și depoziteaz-o în locuri special amenajate, în exteriorul locuinței și la distanță față de casă, grajd, fânar și depozite;
  • se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite.

Accident cu două victime, la Turnu Măgurele

Marţi, 5 ianuarie a.c., de dimineață, în jurul orei 07.10, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, salvatorii turneni au fost alertați de producerea unui accident rutier cu victime, la intersecția străzilor Popa Șapcă și Griviței.

La fața locului s-au deplasat rapid două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman.

În urma accidentului, produs între un autoturism și un microbuz de transport persoane, în care se aflau 4 pasageri, au rezultat 2 victime, conștiente și cooperante, neîncarcerate.

Una dintre ele, o femeie de aproximativ 30 de ani, șoferul autoturismului, ce prezenta traumatisme ușoare și escoriații la nivelul membrelor și feței, a fost preluată de echipajul medical SAJ, iar cealaltă victimă, un bărbat de cca. 50 de ani, pasager al microbuzului, cu un traumatism la nivelul membrelor inferioare, a fost preluat de echipajul SMURD Turnu Măgurele. Ambele victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Alexandria pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii militari au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și sablarea carosabilului. Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.