Anexa folosită ca locuinţă a ars într-un incendiu puternic
Sursa Foto: Facebook ISU Olt
Acoperișul unei anexe gospodărești, folosită ca locuință și bunurile din aceasta, au ars, în urma unui incendiu puternic izbucnit în localitatea Corbu.
Pompierii Stației Scornicești au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. În sprijinul militarilor au acționat și pompierii Serviciului Privat pentru Situații de Urgență OMV Petrom, cu o autospecială de stingere.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul anexei și la bunurile din interior, cu posibilități de propagare la casa aflată în continuarea anexei. Proprietarul locuinței, în vârstă de 75 de ani, conștient și cooperant, cu o plagă de aproximativ cinci centimetri la membrul superior drept, a fost asistat de echipajul SMURD și transportat la UPU Slatina.
Localizarea rapidă a incendiului a redus semnificativ pagubele, locuința fiind salvată în totalitate. Intervenția a durat aproximativ două ore și jumătate. În urma incendiului au ars acoperișul anexei, pe circa 110 metri pătrați, electronice, electrocasnice, mobilier, aproximativ 500 de kilograme de cereale și un metru cub de material lemnos.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.